Take a fresh look at your lifestyle.

CRIPTO PE DRUM – sau mai bine exact?

Valuta crypto desfăşoară, în momentul de faţă, o creştere a valorii care îi miră chiar şi pe experţi. Totuşi nu trebuie să eclipseze facilităţile monedelor tradiţionale, ca de exemplu, cele sub formă de metale preţioase, care oferă o siguranţă pe care Bitcoin & Co nu o pot garanta.

Pe vremuri se ascundeau bani în cutiile de cafea sau sub saltele, pentru că oamenii nu îi credeau în siguranţă la bancă. Sau erau transformați direct în valori materiale şi ascunși ca pe materialele preţioase între proprii patru pereţi. Argintul bunicii şi ceasul de aur al bunicului sunt cele mai cunoscute, şi nimeni nu se plângea dacă le parveneau în urma unei moşteniri. Aceasta gândire de siguranţă materială s-a modificat în principiu, şi din nou digitalizarea a dat startul. Nu doar viaţa privată se desfăşoară azi în mediul online, ci tot de acolo vine încrederea şi în valorile digitale. Nimic în mână, dar mult în portofelul virtual. Aşa numitele valori cripto sunt aproape toate recunoscute oficial şi se folosesc pretutindeni în lume.

Valoare adăugată, pentru că azi este mai valoros
Cel mai cunoscut reprezentant şi pioner al valutei digitale este Bitcoin-ul. Principiul din spatele lui este următorul: prin înregistrarea pe o pagină web îţi creezi un portofel virtual, «Wallet». Prin diferite platforme online poţi să îţi acumulezi Bitcoins, în timp ce transferi bani reali din contul personal sau prin card de credit către vânzători. Cel care a primit bani mută monedele din Walletul său în cel al cumpărătorului. Numărul de Bitcoin-uri din lume este stabilit fix la 21 de milioane de unităţi, pentru a nu se ajunge la inflaţie. Astfel, deficitul strategic are grijă de creşterea valorii. Şi aceasta i-a surprins în ultimi ani, în cazul Bitcoin-urilor, chiar şi pe cei mai experimentaţi experţi în finanţe. În anul 2011, primul Coins s-a dat pentru mai puţin de un dolar. În August 2017 preţul pentru un Coins era în jur de 4300 de Euro, în tendinţă de creştere.
Dar nu este vorba doar de creşterea valorii valutei cripto, care face atât de atrăgătoare această modalitate de plată pentru oameni. Este vorba despre posibilitatea să lucrezi cu bani departe de banci şi de vizorul statului. Pentru că piaţa virtuală este supravegheată de participanţii însăşi, deoarece toate tranzacţile sunt indicate în comunitatea publică pentru fiecare în parte. Aici nu există o supraveghere din partea autorităţilor. Acest lucru este valabil atât pentru Bitcoin, care este de neînvins cu un 45,3 procente, dar şi pentru ceilalţi partcipanţi. În toată lumea sunt 3000, dintre care doar puţini sunt cunoscuţi şi au succes internaţional. De aceea trebuie numite cele două firme car vin în urma Bitcoin: Firma Ethereum cu valuta Ether, care deţine 23 de procente pe piaţa internaţională. Şi Ripple, care completeazăTop 3 cu cele 5,6 procente de pe piaţă şi modalitatea de plată XRP, a cărui procent arată deja că toată lumea foloseşte Bitcoin şi Ether.

Cu nobleţea nu se termină niciodată
În ciuda cerinţei crescătoare a banilor virtuali şi a succesului acestora, răsună tare tot mai des vocile critice. Astfel, mijloacele de plată reale se orientează după produsul intern brut (BIP) şi se supun astfel unui control măsurabil. Virtual nu este aşa de uşor acest lucru şi necesită multă încredere din partea participanţilor, pentru a funcţiona sistemul. Experţii sunt siguri că Bitcoin & Co nu este de durată şi avertizează că se va întâmpla ca în cazul falimentului de la Dotcom din 2000 şi a crizei imobiliare din 2007 – se sparge bula şi la final nu este nimeni de vină. La fel ca după aceste două întâmplări, care au zguduit întreaga economie, oamenii vor începe din nou să caute siguranţa în valorile materiale şi nu de puţine ori sub formă de metale preţioase.
Că se va întâmpla astfel, este bineînţeles doar un scenariu, unul nu tocmai nemotivat. Pentru că întodeauna când un trend din lumea finanţelor îşi găseşte sfârşitul, s-a demonstrat că în special preţul aurului sare în aer. Dar şi alte metale preţioase precum argintul, platina şi paladiul găsesc o uşoară scădere în acest moment. Motivul este foarte simplu: până acum, valoarea aurului, argintului & Co a sfidat fiecare criză, a supravieţuit războaielor şi nu a scăzut niciodată până la zero. De aceea metalele preţioase sunt cele mai sigure valori materiale care există pe lume. Bineînţeles că ele sunt soluţia. Dar şi acestea sunt supuse unor oscilaţii puternice a preţurilor. Totuși există siguranţa că, până în ziua de azi, nu a suferit nimeni o pierdere totală. Acest lucru poate arăta altfel în cazul valutei crypto. În momentul de faţă, Bitcoin-ul este privit cu scepticism de către critici,şi mulţi văd tendinţe clare că o altă bulă se apropie să explodeze. Aprecieri de peste 1300 de procente în ultimi doi ani, ca în cazul Bitcoin, şi chiar 3000 de procente în cel al Ethereun indică faptul că acest lucru se poate întâmpla mai repede decât cred unii. Experții în finanţe recomandă la o mixtură bine gândită, în care ceasul bunicului, un cont bancar propriu, chiar şi cutia de cafea şi portmoneul virtual alcătuiesc o comunitate ideală. Astfel nu este posibilă o pierdere totală.

Foto: Shutterstock

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More