Take a fresh look at your lifestyle.

EZZO DESIGN – Artă în spațiu

Amenajarea unei locuinţe, a unui birou, hotel, restaurant, studio sau mansardă, presupune multă imaginaţie, documentare asupra tendinţelor, îmbinare și „asortare“ de elemente, consecvenţă în conturarea ideilor, cunoașterea pieţei produselor, pasiune și multe alte calităţi umane și investiţii. Tocmai de aceea, declinarea frumosului în idei de decor prinde contur în imaginaţia unei echipe de designeri profesioniști, precum cei de la Ezzo Design.

Cu 10 ani în urmă, Ștefan Lazăr, grafician care și-a petrecut 11 din 19 ani de școala prin școli cu profil artistic a adunat o echipă de designeri talentați, proveniți din școli de arte sau de arhitectură, și au început împreună să transforme visuri în realitate. Și nu s-au limitat la momentul acela, nici din punctul de vedere al creației și nici din cel al evoluției. Ezzo Design se declară în continuă adaptare și acest lucru se reflectă în toate „operele“ lor. „Atât timp cât lumea se schimbă, ne schimbăm și noi“, spun designerii Ezzo. Le-am numit munca „operă“ pentru că toate spațiile de care se ocupă ei trec prin etapele prin care trece orice operă de artă și așa cum o pictură reflectă interiorul, emoțiile pictorului, la fel lucrările unui designer de interior sau, în cazul acesta, a unei echipe de designeri care prestează servicii de design interior, caracterizează prestatorul. Dar, așa cum mărturisesc ei, „obiectul final este foarte strâns legat de beneficiar, de gradul său de educație, cultură, de puterea financiară și nevoile sale, de legătura pe care o are cu creatorul și, nu în ultimul rând, de perioada în care a fost executată lucrarea, care implică un anumit tip de tehnologie și timp de execuție.

“ După ce am admirat imagini din câteva proiecte create de Ezzo Design, am înțeles că din pasiune se naște frumosul, că creativitatea nu are limite și că originalitatea ar trebui să caracterizeze orice spațiu și să reflecte personalitatea celui care îl frecventează. Entuziasmați de fiecare provocare, arhitecții Ezzo încearcă mereu abordări noi pe care reușesc să le ducă la perfecțiune. „De-am fi fost bucătari sau, mai bine zis, Chefi, ne-am angaja și la o omletă, dar dacă tot o facem, măcar să fie bine făcută.“

În cele mai multe cazuri, clientul se lasă 100% pe mâinile echipei de designeri și atunci proiectul se lansează de la zero. Acestea sunt situațiile ideale care garantează rezultatul final pe măsura așteptărilor echipei Ezzo, ceea ce se traduce în originalitate și perfecțiune, pentru că, pe lângă ideile de amenajare, echipa vine și cu schițele și execuția unor piese de decor unicat, create chiar de ei. Se inspiră din viață, din tot ceea ce îi înconjoară și tot ceea ce trăiesc dar, mai important decât atât, intuiesc foarte bine gusturile clienților. Astfel, procesul decurge firesc.

Se pornește întotdeauna de la un brief de creație pe care echipa îl întocmește împreună cu clientul. În acest brief de creație este foarte important să se stabilească necesitățile, scopul, modul de viață al clientului sau, dacă este vorba de un spațiu de business, e important să se afle cărui segment de piață se adresează, apoi se discută detaliile stilistice. Aceasta este fundația fiecărui proiect. Inspirația vine împreună cu experiența acumulată de-a lungul existenței profesionale a echipei, vine la pachet cu caracterul fiecărui designer implicat în proiect, curiozități personale și research continuu.

„În designul ambiental aplicăm aceleași principii bine cunoscute în visual language: echilibrul, ordinea, ritmul, unitatea, proporția, armonia, măsura, simetria și contrastul“, explică designerii.

Sunt proiecte pe care echipa Ezzo Design le realizează în scurt timp, atunci când dispune de toate elementele necesare de la client, și sunt proiecte ample, care necesită muncă multă și timp. Cel mai lung proiect al lor a durat un an de lucru continuu și a constat în realizarea unei case de la stadiul de schiță, proiect până la implementare cu toate detaliile. Iar etapele, pe scurt, sunt descrise astfel de către echipă: brief de creație, documentare, schițe, randări, acceptul proiectului de către beneficiar, specificații tehnice; după această etapă se trece pe șantier, apoi la achiziții și realizarea pieselor unicat, iar la final curățenia și predarea lucrării.

Idei surpinzatoare izvorâte din minți creative și aplicate în spațiu de către mâini dibace, vechi și nou în aceeași ecuație, boem și modern, simplu și extravagant, toate aceste elemente contrastante se îmbină sublim într-o poveste parcă desprinsă dintr-un decor La Dolce Vita.

„Vrem, nu vrem, sintagma dolce vita are și o conotație temporală și dacă o vom asocia câtorva elemente, putem deduce și perioada în care acest stil ar fi prins contur. The Golden Age of Italian style, Vespa, Marcello Mastroianni, Sophia Loren, femme fatale, sunglasses, cabrio, Sexyness , glamorous life,….. a game of yesterday după cum spunea Ryan Paris prin ‘83. Prin urmare, o amenajare în stil Dolce Vita ar fi o reinterpretare adusă la zielele noastre, a stilului luxos al anilor ‘60“, încheie Ștefan Lazăr, unul dintre designerii Ezzo.

www.ezzo.ro

 

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More