Take a fresh look at your lifestyle.

L’Oréal România lansează CeraVe, al 20-lea brand din portofoliul său

L’Oréal România aduce un nou brand în portofoliul său și ajunge la 20 de mărci pe piața locală. CeraVe, fondat în 2005 împreună cu medici dermatologi și achiziționat de grupul L’Oréal în 2017, întărește poziția de lider pe care L’Oréal România o are pe piața locală a dermatocosmeticelor.

Prin lansarea CeraVe, dorim să creăm o nouă categorie de produse de farmacie cu o abordare de masă, sub-potențată în România în acest moment, și să devenim lideri pe acest segment”, a declarat Nataliya Syerikova, general manager al Diviziei de Cosmetică Activă a L’Oréal România. „Lansarea CeraVe completează gama de produse dermocosmetice și ne ajută să satisfacem cererea din ce în ce mai mare pentru produse eficiente la prețuri accesibile”, a completat Nataliya.

Divizia de Cosmetică Activă a L’Oréal, din care mai fac parte brandurile Vichy și La Roche-Posay, este liderul pieței de produse dermatocosmetice din România, în care Vichy este lider de piață, iar La Roche-Posay – numărul trei. CeraVe are o strategie de distribuție pe canale multiple, ce include farmacii, drogherii, retaileri de frumusețe și de masă și outleturi online selectate.

CeraVe oferă produse de îngrijire a pielii, mai precis produse de curățare, hidratare și protecție solară, atât pentru față, cât și pentru corp. Este unul dintre brandurile care au înregistrat cea mai rapidă creștere în Statele Unite, media ultimilor doi ani depășind 20%. În plus, CeraVe a fost declarat brandul de hidratare numărul 1 în SUA, iar de la intrarea sa în portofoliul L’Oréal a fost lansat în 30 de țări.

Despre L’Oréal România

Parte a grupului L’Oréal, care se dedică frumuseții de peste 105 ani, L’Oréal România are o istorie de 21 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 20 de branduri internaționale diverse și complementare, L’Oréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail.

 

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More