Take a fresh look at your lifestyle.

Loredana s-a alăturat echipei „MAMMA MIA!”

Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să afle cine va juca în versiunea românească a celebrului musical „MAMMA MIA!” rolul Donnei, interpretat de Meryl Streep în filmul bazat pe muzica uneia dintre cele mai iubite trupe din toate timpurile: ABBA. „MAMMA MIA!”, care a fost pus în scenă până acum în peste 50 de țări, pe 6 continente și a fost tradus în 22 de limbi, va avea premiera și în România pe 24 mai, la Sala Palatului din București, cu o distribuție de excepție.

Loredana, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, cu o carieră de peste 30 de ani în muzică, s-a alăturat echipei „MAMMA MIA!”.

Sunt fericită să joc în < MAMMA MIA!> și să am un rol atât de complex. Să cânt, să dansez, să joc pe muzica cu care am crescut. Cine ar fi crezut vreodată ca într-o zi voi avea aceasta șansă, atunci când tata mi-a adus prima casetă cu ABBA din Libia și când profesorul meu de engleză de la școala primara mă punea să cânt în fața clasei și apoi în fața întregii școli piesele ABBA?!  <MAMMA MIA!> este musicalul care o să bucure întreaga familie, e o poveste minunată de dragoste în care se regăsesc și mamele, și fiicele. Nu vor fi doar amintirile și emoțiile mele în show, ci ale câtorva generații. E o provocare acest rol minunat și complex, dar asta îmi place foarte mult, vor fi trei ore intense de cântat, dansat și actorie. Iar dincolo de ochii spectatorilor e o pregătire ca pentru un campion. În plus, sunt extrem de puține ocaziile în care ne adunăm atât de mulți artiști, din generații diferite, pe aceeași scenă cu un scop unic: să bucurăm împreună spectatorii!, declară Loredana.

La rândul ei, Mirela Vaida care o va interpreta și ea pe Donna spune că este foarte fericită că va trăi experiența „MAMMA MIA!”, fiind un mare fan musicaluri.

Musicalul < MAMMA MIA!> este cea mai frumoasă veste și cel mai frumos proiect în care mă puteam angaja! Urmăresc de multă vreme musicalurile care se joacă în Europa și peste Ocean și mereu am avut această tristețe că noi nu avem tradiție în acest domeniu. <MAMMA MIA!> este, pentru mine, nu numai cel mai popular spectacol de acest gen, pe cea mai ascultată muzică, a trupei ABBA, dar și un show amplu și complet”, declară Mirela Vaida. Ea este foarte încântată de personajul pe care îl va interpreta, pentru că acest rol, în această producție „mă aduce la viața de artist complex. Voi cânta, voi dansa, voi interpreta și voi face toate aceste lucruri alături de colegi extraordinari, într-o echipă închegată, profesionistă și într-un proiect de o asemenea anvergură. Un artist nu poate fi decât fericit, mai ales când are și unul dintre rolurile principale, într-o bucurie de spectacol”, încheie artista.

Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din „MAMMA MIA!” este Donna, mama Sophiei. Pe lângă pregătirile de nuntă ale fiicei sale, ea trebuie să facă față și unei situații, pe cât de surprinzătoare, pe atât de amuzante: întâlnirea cu cele trei mari iubiri ale sale din tinerețe, cunoscute într-o vară, pe mica insula grecească. Cei trei posibili tați, pe care Sophie i-a invitat în secret la nuntă, își vor face apariția fără să știe întreaga poveste. Sau unul de celălalt. Cum se va descurca Donna cu această revedere și cum se va finaliza nunta, după o serie întreagă de peripeții, spectatorii români vor afla din 24 mai.

În „MAMMA MIA!”, musicalul care a cucerit întrega lume și care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona și publicul român datorită distribuției și a producției de amploare. Povestea solară şi amuzantă scrisă de Catherine Johnson este imaginată in paradisul unei insule grecesti.

Musicalul „MAMMA MIA!” a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”. Musicalul a întrecut producțiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music”, „The King and I” și până la „Damn yankees”, cu 1.500 de reprezentații. A devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentații. În orice zi au loc cel puțin 7 show-uri „MAMMA MIA!”, în jurul lumii.

Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale.

În România, musicalul „MAMMA MIA!” va fi o co-producție sloveno-română, a companiei Prospot Doo împreună cu un grup de producători reuniți de către compania Atelier Promotion, în colaborare cu WonderTheatre. Biletele vor putea fi găsite pe netliberare.ro pentru clienții Telekom până pe 6 aprilie și din 7 aprilie pe mammamiathemusical.ro și pe iabilet.ro

 

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More