Victoria Gallery, o franciză aparținând multibrandului Victoria 46, s-a lansat recent la Iulius Mall. Găsiți aici ținute pentru toate momentele importante din viața voastră, bijuterii și accesorii.
Victoria Gallery este situat la demisol şi a fost inaugurat în urma unei investiții în valoare de 150.000 euro. Pe o suprafaţă de 60 mp, magazinul aduce mai aproape de clienţii din Timișoara nume importante din industria locală de modă și accesorii: Murmur, Paisi, Andreea Raicu, Tria Alfa, AR Jewelry, Hardot, PNK Casual, Iiana, Sin on Skin, Sofija Jewelry, Bardash, Baden 11, Vero Milano și EXE. Colecțiile se adresează deopotrivă femeilor și bărbaților. Conceptul magazinului este orientat către oferirea de soluții vestimentare complete, alături bijuterii și accesorii moderne, realizate din aur, argint și piele. Tot ce găsiți aici este în registrul casual sau sporty, însă includ și piese de seară în ediție limitată. Primul magazin Victoria Gallery a fost deschis în Constanța. Planul grupului pentru 2018 presupune deschiderea de noi magazine în rețeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca și Iași, urmată de extinderea în afara României. „Acest concept de retail a demonstrat că funcționează foarte bine, magazinele înregistrând vânzări de peste 7.500 euro/mp/an”, spune Andreea Altay, CEO Victoria46 & Victoria Gallery. Victoria 46 este un business românesc lansat acum zece ani în București, care propune o selecție quality de branduri internaționale și designeri autohtoni.
Sursa: Centrul de presa
Cmentariile sunt închise