Take a fresh look at your lifestyle.

Medicina regenerativă, un efort important pentru viață. Regenerarea prin celule Stem!

0

Celulele Stem sunt un subiect care acaparează din ce în ce mai multe interesul nostru, indiferent în ce etapă a vieții suntem. Din ce în ce mai multe mame apelează la recoltarea acestora la naștere și depozitarea lor în bănci de celule Stem, ca o plasă de siguranță pentru sănătatea copiilor. Medicina și cercetările în domeniu au avansat accelerat în ultimii ani, iar avantajele celulelor Stem sunt acum multiple, la fel și metodele de recoltare a acestora.

Unul dintre medicii care au contribuit la evoluția în acest domeniu este cercetătorul de origine indiană Prabhu Chandra Mishra. Acesta a îndeplinit, de-a lungul timpului, multiple funcții în grupuri de cercetare pentru celule Stem. El este implicat ca președinte, CEO și fondator – StemGenn Therapeutics, director general – StemMax Research & Therapeutics PVT LTD, președinte – Asociația Internațională a Medicinei Regenerative și Stemcell, președinte fondator – Fundația Anti Îmbătrânire și în multe alte proiecte dedicate acestui domeniu. Pentru a înțelege exact ce sunt și cum acționează celulele Stem în organism, l-am invitat  pe dr. Prabhu Chandra Mishra la un interviu!

„Terapia cu celule stem este viitorul medicinei , iar acceptarea acestei noi schimbări este necesară pentru îmbunătățirea vieții prin valorificarea puterii celulelor stem care locuiesc în propriile noastre corpuri.

A sosit momentul să abordăm și să tratăm cauza bolii, nu doar simptomele, iar celulele stem sunt cheia pentru această abordare.“ 

Dolce Mag: Ce sunt celulele stem și care este rolul acestora?

Dr. Prabhu Chandra Mishra: Celulele stem sunt celule din corpul nostru care au capacitatea de a genera noi tipuri de celule diferite, cu funcții specializate în organism. Atunci când aceste celule stem, care pot fi considerate materii prime, au condițiile potrivite, ele se divid pentru a forma celule fiice. Noile celule fiice formate devin celule specializate, cu funcții specifice, precum celulele musculare, celulele osoase, celulele sanguine sau celulele creierului. Celulele stem sunt considerate nucleul medicinei regenerative deoarece pot fi manipulate pentru a se dezvolta în orice tip de celule dorite.

De unde pot fi extrase celulele stem?

Există diverse surse de celule stem în organism, de unde le putem extrage – măduva osoasă, sânge și grăsimi. Putem, astfel, să recurgem la tratament cu celule stem autolog, adică cu celule extrase din oricare dintre cele trei surse ale pacientului. 

Ce afecțiuni putem  trata cu celulele stem?

Transplantul de celule stem s-a dovedit a fi eficient în tratarea afecțiunilor hematologice agresive precum leucemie, cancer de sânge, anemie aplastică, anemie cu celule seceră, etc. Iar cercetările oferă indicații clare că celulele stem pot fi utilizate pentru tratamentul unui număr mult mai mare de afecțiuni, în afară de tulburările hematologice. Printre acestea se numără și ​​tulburări imune, tulburări metabolice, leziuni sportive, leziuni ale măduvei spinării, osteoartrită, tulburări ginecologice, diabet de tip 1, scleroză laterală amiotrofică, boala Alzheimer, boala Parkinson, boli de inimă și arsuri. 

Dumneavoastră ce afecțiuni ați vindecat prin astfel de tratament?

Am folosit celule stem pentru tratarea acneei, a cicatricilor, a vergeturilor, împotriva calviției, pentru întinerirea pielii, întinerire vaginală și în tulburări ginecologice precum insuficiență ovariană prematură, insuficiență ovariană primară, endometru subțire. La bărbați am folosit celulele stem pentru a trata azoospermia și disfuncția erectilă. După cum vă puteți da seama, aria de acțiune a acestor celule este vastă.

Cum acționează celulele stem în tratamentele anti-îmbătrânire?

Celulele stem permit formarea de celule noi pe baza țesutului din jur. Astfel pot fi folosite pentru întinerirea pielii și a corpului. Cu ajutorul tratamentelor cu celule stem poți obține o piele mai tânără și mai plină, reducerea ridurilor, a petelor pigmentare și a cicatricelor, dar și o remodelare corporală. Alte tratamente de înfrumusețare care dau rezultate prin această tehnologie includ estomparea vergeturilor după sarcină, mărirea sânilor pe bază de celule stem adipoase, mărirea feselor, estetica genitală, întinerirea vaginală și regenerarea părului.

Aveți pacienți și din afara Indiei care vin la clinicile dumneavoastră pentru tratament?

India a devenit o destinație de asistență medicală pentru oamenii din întreaga lume care caută proceduri medicale elective rentabile. Cei mai mulți pacienți vin pentru terapia cu celule stem în ortopedie, cancer și infertilitate. India vede un aflux de pacienți din Iordania, Emiratele Arabe Unite, Irak, Olanda, Kuweit, Europa, SUA, dar și din multe alte părți ale globului. 

Unde se pot informa cititorii asupra tratamentelor cu celule stem?

Puteți vizita site-ul nostru www.stemgenn.com unde sunt furnizate toate informațiile relevante. Mai multe informații pot fi găsite și pe grupurile noastre de pe Facebook și pagini precum StemGenn therapeutics. Se pot găsi, de asemenea, cele mai recente progrese în domeniul celulelor stem prin IASRM (Asociația Internațională a Celulelor Stem și Medicină Regenerativă) (iasrmglobal.org). IASRM este cea mai importantă comunitate mondială pentru cercetarea și educația celulelor stem. Prin aderarea la IASRM, veți avea acces la toate cele mai recente informații despre tehnologia celulelor stem.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More