Take a fresh look at your lifestyle.

Noi reguli în UE. Toate mașinile din Europa trebuie să aibă aceste echipamente

0
2 / 100 SEO Score

Toate autoturismele noi care vor fi comercializate în statele UE începând cu jumătatea anului 2022 vor fi prevăzute cu funcţii de siguranţă, conform noilor norme de siguranţă rutieră aprobate de statele blocului comunitar.

Noile funcții constau în sisteme pentru frânarea de urgenţă, tehnologii de menţinere a direcţiei şi detectoare de somnolenţă.

Aceste măsuri au fost propuse anul trecut de Comisia Europeană şi aprobate de Parlamentul European, într-un efort de a reduce numărul victimelor accidentelor rutiere, în fiecare an pe ansamblul UE circa 25.000 de oameni pierzându-şi viaţa şi alţi aproximativ 140.000 fiind răniţi în astfel de accidente, potrivit Agerpres.

Conform normelor aprobate, toate vehiculele noi vor trebui să fie echipate cu o listă de aproape 30 de noi funcţii menite, printre altele, să înregistreze datele unui accident, să împiedice persoanele aflate sub influenţa alcoolului să conducă sau să împiedice de asemenea depăşirea limitei legale de viteză.

Autoturismele şi autoutilitarele vor trebui să fie prevăzute de asemenea cu zone extinse de protecţie a capului în urma unui impact, pentru a limita astfel rănirile în urma coliziunii cu pietoni sau biciclişti.

De asemenea, camioanele şi autobuzele vor trebui să fie proiectate în aşa fel încât să fie diminuate unghiurile moarte şi să fie dotate cu sisteme capabile să detecteze pietonii şi bicicliştii aflaţi în apropiere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More