Take a fresh look at your lifestyle.

Număr record de vizitatori la Târgul de Turism al României!

0

Peste 14.000 de vizitatori și-au planificat vacanța la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României care a avut loc la ROMEXPO între 14 și 17 noiembrie 2019, în Pavilionul B1. 

Evenimentul a reunit 236 de firme expozante din 17 țări: Albania, Austria, Bulgaria, Franța, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Palestina, România, Sri Lanka, Turcia și Ucraina, care s-au întrecut în oferte de vacanță dintre cele mai variate. Târgul a avut un grad de internaționalizare de 21%, reprezentanții țărilor participante oferind vizitatorilor atât posibilități inedite de petrecere a vacanțelor în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, cât și ocazia de a urmări tradiții și obiceiuri specifice diferitelor culturi.

Număr record de vizitatori la Târgul de Turism al României! 1

Prin intermediul Târgului de Turism, ROMEXPO încurajează reprezentanții administrațiilor locale să facă cunoscute publicului larg frumoasele meleaguri românești. Zonele turistice din România au fost prezentate la târg de consiliile judeţene din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava și Vâlcea. Ca de fiecare dată, Târgul de Turism al României a dorit să stimuleze incomingul și turismul intern, reprezentanți ai orașelor Băile Felix, Botoșani, Brașov, Constanța, Dorohoi, Mangalia, Piatra Neamț, Pitești, Suceava, Târgu-Jiu și Techirghiol și ai comunelor Dobrosloveni, Molivisu, Tupilați, Turia completând oferta de călătorii cu atracții locale mai mult sau mai puțin cunoscute.

La ediția de toamnă a târgului au fost la mare căutare ofertele pentru Crăciun 2019 și Revelion 2020, fie ele în țară sau în Europa, în locuri renumite pentru sporturile de iarnă, precum Austria, Elveția și Bulgaria, promoții early-booking pentru Paște 2020, destinațiile de vară preferate în ultimii ani de români, Grecia, Turcia, Spania, Bulgaria și litoralul românesc, ofertele pentru turismul medical și de wellness, dar și pentru turismul religios. Desigur, au existat și destui călători temerari care au achiziționat circuite în destinații de excepție în jurul lumii – Laos, Vietnam, Cambodgia – și mulți tineri pasionați de excursii în țări exotice, precum Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Bali, Seychelles sau Zanzibar.

De asemenea, seminariile și conferințele pregătite de companiile expozante și asociațiile partenere au oferit vizitatorilor specialiști și profesioniștilor din domeniu o perspectivă de ansamblu asupra evoluției industriei turismului pe termen mediu și lung.

ROMEXPO pregătește deja ediția de primăvară a Târgului de Turism, care va avea loc între 20 și 23 februarie 2020,în Pavilioanele B1 și B2 din Centrul Expozițional și se va desfășura concomitent cu ROMHOTEL – expoziția internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante.  Cele mai importante companii din domeniul turismului și-au planificat deja participarea la evenimentul următor unde vor lansa oferte care se vor concentra în special pe sezonul estival 2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More