Take a fresh look at your lifestyle.

THE SHORE HOUSE, reședința de la malul mării

Cine nu s-a gândit, măcar de câteva ori în viață, să își construiască o căsuță la malul mării, unde sa se retragă departe de lumea dezlănțuită, pentru o scurtă vacanță sau chiar pentru o perioadă mai lungă. Un vis mai greu de îndeplinit, dar nu imposibil. Totuși, dacă timpul, bugetul sau alți factori nu ți-au permis să-ți urmezi planul schițat în lista dorințelor, The Shore House este o opțiune de luat în considerare.

O reședință de familie, cu 6 apartamente în care te simți ca acasă, situat în Mamaia Nord, la doar 5 minute de zona hotspot a litoralului românesc, te așteaptă să îți trăiești visul. Roxana și Dan Burlacu sunt o familie iubitoare de călătorii, iar în drumurile lor prin lume au testat numeroase hoteluri. După experiențele trăite în vacanțele lor, cei doi soți s-au hotărât să deschidă în România un hotel altfel, cu locuri de cazare unde să le ofere turiștilor confortul și căldura de acasă. Au adunat tot felul de obiecte de decor de prin călătorii, au apelat la Atelierul Never- Never Land pentru a crea mobilierul unicat și decorațiunile și au construit un refugiu de vis, în stil mediteranean, chiar pe malul mării. De la livingul primitor, unde poți savura un espresso sau poți alege dintr-o selecție de ceaiuri fine dimineața, până la dormitorul cu așternuturi din cel mai bun damask, perne hipoalergenice și draperii black-out care îți asigură intimitatea în orice moment, și continuând cu balconul cochet unde poți beneficia de terapia zgomotelor valurilor, apartamentele din The Shore House sunt adevărate oaze de liniște și confort pentru turiști.

Nu doar adulții se bucură de visul „căsuței de la mare„, ci și cei mici. Familia Burlacu a gândit un proiect mult peste camerele standard ale unui hotel normal. Astfel, camerele sunt baby-friendly. Pătuț pentru bebeluș, cu așternuturi colorate, cădiță de baie, scăunel de luat masa, chiar și oliță, toate fac parte din dotarea apartamentului. Ca să nu mai vorbim de surprizele de bun venit din partea gazdelor! Toate îi vor face, atât pe părinți cât și pe copii să-și dorească să prelungească sejurul sau să revină cât mai curând.

La parter, la doar câțiva pași de nisipul fin, se află terasa hotelului, construită și mobilată în întregime manual, în același stil mediteranean, cu spălător pentru nisip la intrare, mesaje amuzante
și corpuri de iluminat cu design nonconformist.

Totul pare desprins dintr-un vis frumos, un vis pe care soții Burlacu l-au transformat în realitate și de care vă puteți bucura și voi pe tot parcursul verii. Prețurile pentru early booking au reduceri
considerabile, așa că dacă vă hotărâți până pe 31 martie asupra vacanței la mare, vă puteți face un sejur budget-wise la standarde de top.

www.hotel-apartament.ro
www.facebook.com/TheShoreHouse.CasaDeLaTarm/
Telefon 0744.66.77.83

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More