Take a fresh look at your lifestyle.

Street FOOD Festival, la Cluj-Napoca, 6 – 9 iulie

Street FOOD Festival se întoarce la Cluj-Napoca după 4 ediții de mare succes în 2017.

Oradea, Iași, Sibiu și Arad au fost primele orașe care și-au deschis apetitul pentru turneul culinar care a oferit celor peste 180.000 de gurmanzi experiențe culinare inedite.

În perioada 6 – 9 Iulie 2017 Cluj-Napoca va fi gazda celui mai mare Street FOOD Festival din România cu peste 60 de vendori, sute de rețete și activități tematice.

Aleea Stadionului se va transforma într-o bucătărie imensă unde Chef Foa și cei peste 60 de bucătari vor pregăti rețete savuroase. Gurmanzii și nu numai sunt invitați să se bucure de o experiență completă care va include atât preparate delicioase cât și activități tematice. În fiecare zi publicul se va putea delecta cu filme, concerte outdoor, va putea cunoaște Chefi celebri în cadrul conferințelor Meet&Greet, în timp ce mezinii familiei se vor putea distra la kids zone. Răcoritoarele vor fi și ele prezente pentru a întregi peisajul unei relaxări de vară, iar zonele special pregătite din festival vor fi gata pentru a-și întâmpina pofticioșii.

Vedeta festivalului, mâncarea, va depăși limitele imaginației gurmanzilor și va pune la teste savuroase papilele gustative cu influențe din întreaga lume.

Burgerii suculenți vor face echipă cu preparatele cu specific mexican, italienesc, nemțesc, asiatic, spaniol și, alături de un desert apetisant vor construi un meniu de neratat. Preparatele vor putea fi servite într-o atmosferă relaxantă alături de prieteni în zonele special amenajate alături de muzică live, cinema outdoor sau, de ce nu, la conferințele Meet&Greet unde vor avea șansa de a cunoaște poveștile unor chefi renumiți pentru activitatea din bucătărie precum: Antonio Passarelli, Cătălin Jernoiu, Paul Siserman, Horia Șimon, Marius Mureșan, Nicu Crăciun sau Alexandru Rada.

De asemenea, publicul se va putea implica și în activitățile sociale inițiate în cadrul festivalului: colectarea selectivă a resturilor alimentare și a uleiului folosit, dar și în cadrul campaniei Share a Meal, prin care se vor putea dona porții de mâncare ce vor fi duse mai departe la adăposturile pentru oamenii nevoiași și la centrele pentru copii.

Sursa: cluju.ro

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More