Take a fresh look at your lifestyle.

Un japonez a fotografiat Bucureștiul din 1990, când era pierdut între comunism și democrație

Un japonez a venit în București după Revoluție. A descoperit aici o țară exotică pentru el și un oraș de care bucureștenii uită cât de mult a evoluat.

Libertatea pentru România a fost ca și cum cineva te-ar pune pe bicicletă și ți-ar da drumul la vale pe o pantă înghețată. Chiar dacă în manualele de istorie sunt pomenite prea puțin mineriadele, sărăcia, obiceiurile sau modul în care funcționa societatea în anii ’90, avem fotografii de la diverși oameni care ne mai arată ce însemna capitala unui stat proaspăt scăpat de comunism.

După Revoluție, democrația n-a inundat străzile cu lapte și miere. Hainele erau aceleași, cozile aproape la fel de mari, iar autobuzele se umpleau la fel de repede. Totuși, erau mai multe mașini pe stradă, iar vitrinele și piețele nițel mai pline. Și cu siguranță ai mai văzut poze din acea perioadă de la fotografi români, dar de la unul străin mai rar, mai ales de la unul din Japonia.

Norihiro Haruta a venit în tinerețe în România, ca să descopere un București exotic, proaspăt scăpat de dictatură. El a ajuns în Europa de Est la începutul lui 1990 și vizita în România a decis-o într-o noapte, când comenta cu câțiva prieteni situația din regiune. În timp ce Polonia, Cehia sau Ungaria cam terminaseră revoluțiile, românii erau nemulțumiți de FSN și instabilitatea politică și socială era destul de mare. Haruta a ajuns în București la Gara de Nord la miezul nopții. Apoi, a început să fotografieze.

Citește și: Fotografiile astea îți arată Bucureștiul din anii 90, când oile se plimbau libere pe Podul Grant

„Când am ajuns la Gara de Nord nu știam pic de română și doar puțină engleză. Pe drumul spre hotel m-a oprit un băiat să mă întrebe de unde sunt, dacă am nevoie să mă ajute. Știa engleză și m-a ajutat să-mi fac un fel de dicționar englez-român. Atunci am observat că românii vorbesc engleză mai bine decât mine. Ba chiar mie mi se pare româna o limbă ușoară. Oricum, nu mi-a fost prea greu să supraviețuiesc, chiar și fără să știu limba”, mi-a descris Norihiro primele ore în București.

Eu n-am prins acea perioadă, dar din imaginile lui Haruta orașul arată groaznic. Nu știu câți oameni din generația precedentă își mai aduc aminte, dar pare un oraș de lumea a treia în care direcția nu e clară și sărăcia sau lipsa sunt două certitudini. Totuși, oamenii i-au părut de treabă. „Românii erau mai prietenoși, în comparație cu cei din țările prin care am mai trecut. Chestia asta m-a ajutat să fiu mai relaxat”, mi-a spus el.

„România era pentru mine un tărâm magic, când am ajuns prima dată aici. Poate că oamenii erau săraci în ’90, după comunism, dar pentru unul ca mine venit din Tokyo nu era doar despre sărăcie, avea ceva care mă facea să mă simt bine. Nu știu să explic exact ce, dar poate modul de a privi lucrurile și de a se raporta la lume”.

După vizita lui în România a făcut o expoziție în Japonia. Principala reacție din partea oamenilor era că imaginile sunt triste. Printre imaginile lui sunt cadre de la locuri de joacă, din biserici, de la cozi, pe bulevarde sau în Centrul Vechi, pe Lipscani, acolo unde acum magazinele vechi au fost înlocuite de baruri, terase și cluburi. A strâns sute de poze, dar a evitat să îi fotografieze pe cei care nu păreau prietenoși și așa a evitat și problemele. D-asta se și consideră mai mult călător decât fotograf. După două săptămâni de București, a fost mai interesat de viața din România decât de evenimentele politice. Așa a ajuns, printr-o fată întâlnită tot la Gara de Nord, să viziteze mai mult și să petreacă chiar un Crăciun la Horezu, de unde era ea.

Sursa: Jean Stoian / www.vice.com

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More