Take a fresh look at your lifestyle.

Victoria’s Secret își deschide primul magazin în Romania

0

Băneasa Shopping City Bucuresti anunță deschiderea primului magazin Victoria’s Secret din România într-un centru comercial. Deschiderea este programată pentru ultimul trimestru al acestui an și reprezintă o premieră pentru piața românească.

Victoria’s Secret își deschide primul magazin în Romania 1

În cadrul magazinului Victoria’s Secret din incinta Băneasa Shopping City va fi comercializată întreaga gamă de produse a brandului. Retailer-ului american i s-a dedicat un spațiu de peste 500 mp, situat la parterul mall-ului.

„Băneasa Shopping City și-a obișnuit clienții cu o experiență unică de shopping, găzduind cu precădere branduri internaționale de renume. Deschiderea magazinului Victoria’s Secret  este un pas strategic important, pentru că unul dintre obiectivele de anul acesta este creșterea numărului brandurilor premium și exclusive din Băneasa Shopping City. Bineînțeles, până la finalul anului 2019, ni se vor alătura și alte branduri internaționale în premieră în România”, a declarat Răzvan Marcu, Chief Commercial Officer Băneasa Shopping City.

Victoria’s Secret își deschide primul magazin în Romania 2

În ultima jumătate de an, 12 branduri locale și internaționale s-au alăturat centrului comercial Băneasa Shopping City. Maison Christian Dior – singurul boutique din România, conceptul de lux Davidoff of Geneve, Nespresso, Tumi – unul dintre cei mai mari retaileri de accesorii de călătorie din lume, O51 – brandul premium Optiblu, Bigstep, sunt doar o parte dintre noii chiriași ai centrului comercial.

Mixul unic al celor peste 300 de magazine, dintre care majoritatea branduri internaționale, iar 50 se găsesc în exclusivitate la nivel național, reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte strategice care diferențiază Băneasa Shooping City de celelalte centre comerciale din București și din țară, oferind experiențe complete și memorabile, la cele mai înalte standarde.

Fotos: Victorias Secret

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More