Take a fresh look at your lifestyle.

Vlad Vela, manager de top cu ambiții și mai mari

Un tânăr ambițios care, până acum trei ani, era lider în vânzarea de automobile BMW în Timișoara, este acum în fruntea celui mai mare dezvoltator imobiliar din vestul țării. Cum s-a lansat în vânzări și cum a ajuns să coordoneze proiecte imobiliare ambițioase, ne povestește Vlad Vela.

Vlad Vela, manager de top cu ambiții și mai mari 1

Dolce Vita: Ești considerat unul dintre cei mai buni manageri din zona de vest, motiv pentru care ai fost curtat, încă de la începutul carierei, de antreprenori ai unor companii importante. Ce calități te recomandă și cum ai ajuns la acest nivel atât de repede?

Vlad Vela: Pentru mine lucrurile au venit de la sine. Mi-am început cariera, în 2003, la cel mai mare showroom Volkswagen din Timișoara. La scurt timp după ce m-am angajat, ne-a vizitat Managerul General al primului showroom BMW din Timișoara. Acesta a venit la mine și mi-a pus câteva întrebări cheie despre un anumit model din gamă. L-am tratat ca pe orice client dar nu
știam că întrebările erau, de fapt, un test la care m-a supus și pe care îl trecusem cu brio. Ulterior a venit propunerea de a lucra ca agent de vânzări în cadrul BMW, am acceptat-o și am ajuns astfel primul angajat al BMW în Timișoara. Am fost orientat mai mult spre emoție și mai puțin spre tehnică și am reușit să vând încă de la început. A fost o decizie curajoasă pe care nu o regret. Am avut ocazia de a lucra cu oameni interesanți de la care am avut multe de învățat, iar “școala” BMW a avut o influență mare asupra mea. Această performanță m-a propulsat către poziția de director de vânzări iar în aproximativ doi ani am reușit să deținem circa 70% din vânzările BMW pe Timișoara. Perseverența, dedicarea, spiritul competitiv dar și capacitatea de a dezvolta și menține relațiile interumane, de a înțelege nevoile investitorilor și ale pieței și de a integra munca de echipă, cred că toate m-au ajutat să ajung aici.

Ai absolvit Facultatea de Științe Economice. Cum vedeai atunci viitorul tău profesional? Ce planuri aveai?
Așa cum spuneam mai devreme, am lucrat pentru puțin timp la Autoclub. Nu îmi făcusem mari planuri la momentul respectiv. Dar a venit oportunitatea BMW și de acolo, practic, a început totul. Au fost 15 ani în care am făcut cursuri de vânzări și am acumulat foarte multă experiență lucrând direct cu oamenii. Este cunoscut faptul că școala BMW este una dintre cele mai performante în ceea ce privește formarea în domeniu.

 

Ce a însemnat pentru tine experiența BMW?
Exact cum am spus, totul. De aici a pornit cu adevărat formarea mea profesională, aici am obținut performanțe la care nu m-aș fi gândit înainte, aici am început să mă dezvolt și să-mi depășesc limitele.

Cum ai făcut trecerea de la vânzări auto la business în domeniul imobiliar? Cum ai simțit această schimbare?
După 15 ani în industria auto, am simțit nevoia unei schimbări, am vrut să explorez noi oportunități. Să vinzi mașini este o artă, însă piața auto s-a schimbat mult în ultimii ani, iar în curând nu cred că va mai fi nevoie de agenți de vânzări. Trendul mașinilor electrice va acapara piața iar acestea nu vor mai avea nevoie de prezentare, ele vin cu totul inclus. Am luat decizia de a părăsi BMW pentru că mi-a plăcut ideea de a lua un proiect diferit de la zero, și aici mă refer la Vox Technology Park, un proiect imobiliar căruia m-am alăturat la finalul lui 2015. Am fost atras atât de echipa Vox Property Group cât și de caracteristicile proiectului și, având și un background solid de marketing în cadrul BMW, am simțit sectorul imobiliar ca pe o nouă provocare, o nouă etapă.

Vlad Vela, manager de top cu ambiții și mai mari 2Vlad Vela, manager de top cu ambiții și mai mari 3

Care sunt avantajele noului proiect imobiliar, Vox Vertical Village, în fața celorlalte existente? Ce e special?
Vox Vertical Village este mai mult decât un proiect rezidențial. Am petrecut mai mult de un an creionând, împreună cu arhitecții, conceptul din spatele proiectului. Obiectivul nostru a fost să creăm un model nou de ecosistem locativ prin care să aducem casele într-un mediu specific urban. A rezultat astfel un mini-oraș pe verticală, cu spații comune ample, care facilitează interacțiunea între membrii comunității, și terase generoase asemănătoare unor grădini.

Vlad Vela, manager de top cu ambiții și mai mari 4Vlad Vela, manager de top cu ambiții și mai mari 5

Care sunt elementele din conceptul “dolce vita” pe care le regăsim în acest ansamblu rezidențial?
În primul rând, vorbim de un stil de viață urban, redefinit prin spațiile locative oferite prin proiectul Vox Vertical Village. Conceptul ”dolce vita” se regăsește în proiect tocmai prin confortul de a avea o casă și avantajele de a sta în zona urbană. Facilitățile oferite prin proiect sunt menite ca rezidenții să se simtă mai degrabă ca și cum ar fi într-un hotel de cinci stele, pornind de la concierge, sală de fitness, saună, cinematograf, piscină exterioră și zonă de relaxare, aflate la parter, până la ”piațetele” din cadrul atriumului interior, care facilitează interacțiunea dintre locatarii acestui mini-oraș pe verticală. Terasele generoase și spațiile luminate natural, împreună cu cei aproape 7000 mp de verdeață încorporate în clădire conferă unicitate proiectului și un stil de viață modern și aparte locatarilor.

 

Cât de mult timp investești în muncă și cât în viața ta privată?
Ca în orice segment al vieții noastre, și aici e nevoie de echilibru. Un stil de viață sănătos, îmbinat cu echilibrul potrivit între viața de familie și job sunt esențiale pentru a menține performanțele
oricărui om. De-a lungul anilor, am încercat să mențin acest echilibru și rezultatele se văd zilnic. Bineînțeles, există și zile mai bune și mai puțin bune, însă important este să învățăm din experiențe și să mergem înainte, cu o atitudine mereu pozitivă. În urmă cu 6-7 ani am participat la un curs la care una din provocări a fost să “învățăm” să spunem “NU”. Poate părea amuzant acum când povestesc, dar după 10 ani de training în care înveți că niciodată nu ai voie să spui “NU” clientului, să ai această opțiune … este foarte greu de asimilat. Însă atunci când realizezi despre ce este vorba de fapt, lucrurile încep să se echilibreze, atât personal cât și profesional.

Care ar fi cea mai mare provocare profesională pentru tine? În ce domeniu?
Segmentul imobiliar prezintă în continuare provocări, iar pentru moment, aceste proiecte mă solicită suficient. Am intrat în acest proiect cu gândul, nu de a face un bloc, o clădire și să trec mai departe. Întotdeauna am rămas mult timp în proiectele în care m-am implicat. Am intrat în acest proiect să dezvoltăm un brand. Viziunea mea cu care am pornit în acest proiect este, în continuare, cea mai importantă provocare, nu am ajuns încă acolo dar suntem pe drumul cel bun.

Unde te vezi peste 10 ani?
Ca orice copil și eu am fost întrebat ce vreau să mă fac atunci când o să cresc mare … răspunsul meu a fost simplu, “cosmonaut”. Părinții mei au fost chemați la școală și am fost întrebat cum de mi-a venit ideea, de ce vreau să mă fac cosmonaut, atunci am răspuns că vreau să ajung pe lună … încă mai doresc acest lucru și cred că în 10 ani o să și reușesc.

 

VOX VERTICAL VILLAGE

Vox Vertical Village bucatarie open space si zona de luat masaVox Vertical Village is a residential building featuring natural trees and plants that offer a unique living experience in Timisoara.

Experimentează stilul de viață open space

Vox Vertical Village prezintă o colecție de 120 de locuințe contemporane, cu un concept unic, dispuse pe 10 niveluri, în apropierea clădirii de birouri Vox Technology Park. Proiectat pentru iubitorii de natură și persoanele dinamice, cu oportunități ample de personalizare a spațiului, Vox Vertical Village oferă locuitorilor săi un mediu care reflectă personalitatea și stilul lor de viață, fiind în același timp și un spațiu caracterizat de intimitate.

Un contrast sublim de lumină și culoare

Terasele impozante se integrează perfect cu spațiile interioare și creează un mediu unic, alimentat de lumină, unde predomină natura și bunăstarea. Apartamentele spațioase te întâmpină cu o experiență unică, caracterizată de confort și eleganță, fiind în același timp inundate de razele soarelui, prezente ca o invitație irezistibilă spre relaxare pe terasa privată. Camerele spațioase, cu podele din plăci statuario și pereți accent, se înalță în lumina abundentă care străbate ferestrele mari și deschide o priveliște nemaipomenită asupra Timișoarei.

Calitate excepțională cu accent pe detalii

Spațiile rafinate se caracterizează prin contraste elegante între nuanțe întunecate de gri și maro, combinând culorile cu textura bogată și netedă a podelelor, atracția retro-chic a lemnului natur și culorile moderne ale lustrelor. Rezultatul este o casă decadentă și elegantă, o construcție luxuriantă în tonurile liniștitoare ale naturii.

www.voxverticalvillage.ro

VOX TECHNOLOGY PARK

Bildergebnis für vox timisoara

Birouri de inchiriat in Timisoara, intr-un hub de afaceri de ultima generatie. Peste 26.000 mp dinsponibili. Pana la 3.500 mp pe etaj.

www.voxtechnologypark.ro

 

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More